04-09-2013, 03:57 PM
Citeam ieri un articol în care se reamintea că marea problemă a sexualităţii masculine sau feminine rămâne lipsa atenţiei suficiente acordate propriului corp, lipsa cunoaşterii de sine. Prima reacţie a fost să trec uşor superficial peste subiect… însă, până la sfârşitul zilei, alte câteva discuţii mi-au amintit de articolul citit: oare chiar avem tendinţa de a uita de propriul corp?
Nu există un alt loc (înafară de viaţa sexuală) unde putem fi cu adevărat liberi. Şi de ce oare tocmai aici nu ne folosim de această oportunitate? De ce ne este mai uşor să căutăm informaţiile în cărţi înainte să ne ascultăm corpul, de ce acceptăm rutina sau lipsa de imaginaţie?
Şi tocmai atunci când putem fi liberi în mod absolut ne lamentăm că pierdem dorinţa, că celălalt nu e suficient de bun sau că noi nu suntem suficienţi de pregătiţi pentru el. Paradoxal, e cu atât mai dificil cu cât este vorba strict de tine – sexualitatea defineşte acele câteva diferenţe mici între tine şi ceilalţi, diferenţe care vorbesc doar de tine şi care sunt exclusiv ale tale.
Sunt acele detalii pe care nu le învăţăm nici la şcoală, nu ni le pot împărtăşi nici părinţii, nici chiar prietenii cei mai apropiaţi – sunt acele amănunte care te fac unic, care garantează interiorului tău irepetabilitatea.
Şi, cu toate astea, se pare că din ce în ce mai mulţi (un alt paradox al evoluţiei) uităm de propriul corp până la a-l neglija complet, până a nu-l iubi deloc. Trăim încă cu ruşine sau cu o trecere bizară de la o extremă la alta expusă mai mult în perioada adolescentină.
Cu atât mai mult în cazul femeilor... Şi problema porneşte, aşa cum se întâmplă în orice situaţie, undeva din urmă, încă din primii ani de viaţă: vrând nevrând căpătăm presiunea exterioară de a întruchipa imaginea unor "copii cuminţi", a unor "fete cuminţi" – presiune aclamată de părinţi, dar şi de societate. Incorect, dar inevitabil, prima manifestare pentru a împlini noţiunea "fată cuminte", este aceea de a nega propria sexualitate.
Datoria reduce raportul dintre indivizii unei societăţi la acea stare de cumpănă corectă pentru că datoria – total opusă sentimentului de milă, de exemplu – are prin natura ei posibilitatea de a ne forma personalităţi frumoase. Doar că, ceea ce uităm mai mereu, este că una dintre datoriile vitale (dincolo de cele faţă de părinţi, bunici, parteneri, poate copii sau profesie) este datoria faţă de tine – datoria de a fi liber şi fericit. Iar liber nu poţi fi decât dacă ajungi să te cunoşti suficient de bine.
Înainte să visăm la "prinţul şarmant" (concept despre care, de fapt, psihologii spun că ar trebui să dispară pentru că a devenit realmente un sindrom) sau înainte să avem pretenţia ca el să stăpânească ştiinţa exactă a ceea ce corpul şi psihicul nostru înseamnă, trebuie să ne înţelegem şi să ne ascultăm instinctele corpului nostru. Plăcerea sexuală, din păcate, nu se primeşte în dar, ci porneşte din interiorul fiecăruia... Plăcerea se învaţă, sexualitatea ar trebui să fie un teritoriu de explorare pentru că, oricând putem vorbi de stereotipii, mai puţin în privinţa reprezentărilor noastre sexuale, unde diversitatea este şi va fi mereu incredibilă.
În sexualitate nu există directive, nu există legi, nu există stăpâni – este locul unde dorinţa ta se stinge lent dacă nici măcar ea nu ştie ce o poate satisface; tocmai de aceea autostimularea (cu precizarea că ea nu trebuie să fie patologică) este recomandată de cei mai mulţi medici.
Iar libidoul nu va face niciodată faţă stresului emoţional şi complexului dat de necunoscut.
Nu există un alt loc (înafară de viaţa sexuală) unde putem fi cu adevărat liberi. Şi de ce oare tocmai aici nu ne folosim de această oportunitate? De ce ne este mai uşor să căutăm informaţiile în cărţi înainte să ne ascultăm corpul, de ce acceptăm rutina sau lipsa de imaginaţie?
Şi tocmai atunci când putem fi liberi în mod absolut ne lamentăm că pierdem dorinţa, că celălalt nu e suficient de bun sau că noi nu suntem suficienţi de pregătiţi pentru el. Paradoxal, e cu atât mai dificil cu cât este vorba strict de tine – sexualitatea defineşte acele câteva diferenţe mici între tine şi ceilalţi, diferenţe care vorbesc doar de tine şi care sunt exclusiv ale tale.
Sunt acele detalii pe care nu le învăţăm nici la şcoală, nu ni le pot împărtăşi nici părinţii, nici chiar prietenii cei mai apropiaţi – sunt acele amănunte care te fac unic, care garantează interiorului tău irepetabilitatea.
Şi, cu toate astea, se pare că din ce în ce mai mulţi (un alt paradox al evoluţiei) uităm de propriul corp până la a-l neglija complet, până a nu-l iubi deloc. Trăim încă cu ruşine sau cu o trecere bizară de la o extremă la alta expusă mai mult în perioada adolescentină.
Cu atât mai mult în cazul femeilor... Şi problema porneşte, aşa cum se întâmplă în orice situaţie, undeva din urmă, încă din primii ani de viaţă: vrând nevrând căpătăm presiunea exterioară de a întruchipa imaginea unor "copii cuminţi", a unor "fete cuminţi" – presiune aclamată de părinţi, dar şi de societate. Incorect, dar inevitabil, prima manifestare pentru a împlini noţiunea "fată cuminte", este aceea de a nega propria sexualitate.
Datoria reduce raportul dintre indivizii unei societăţi la acea stare de cumpănă corectă pentru că datoria – total opusă sentimentului de milă, de exemplu – are prin natura ei posibilitatea de a ne forma personalităţi frumoase. Doar că, ceea ce uităm mai mereu, este că una dintre datoriile vitale (dincolo de cele faţă de părinţi, bunici, parteneri, poate copii sau profesie) este datoria faţă de tine – datoria de a fi liber şi fericit. Iar liber nu poţi fi decât dacă ajungi să te cunoşti suficient de bine.
Înainte să visăm la "prinţul şarmant" (concept despre care, de fapt, psihologii spun că ar trebui să dispară pentru că a devenit realmente un sindrom) sau înainte să avem pretenţia ca el să stăpânească ştiinţa exactă a ceea ce corpul şi psihicul nostru înseamnă, trebuie să ne înţelegem şi să ne ascultăm instinctele corpului nostru. Plăcerea sexuală, din păcate, nu se primeşte în dar, ci porneşte din interiorul fiecăruia... Plăcerea se învaţă, sexualitatea ar trebui să fie un teritoriu de explorare pentru că, oricând putem vorbi de stereotipii, mai puţin în privinţa reprezentărilor noastre sexuale, unde diversitatea este şi va fi mereu incredibilă.
În sexualitate nu există directive, nu există legi, nu există stăpâni – este locul unde dorinţa ta se stinge lent dacă nici măcar ea nu ştie ce o poate satisface; tocmai de aceea autostimularea (cu precizarea că ea nu trebuie să fie patologică) este recomandată de cei mai mulţi medici.
Iar libidoul nu va face niciodată faţă stresului emoţional şi complexului dat de necunoscut.
