04-08-2013, 01:53 PM
În prezent, discuţiile despre orientarea sexuală sunt mult mai relaxate decât în trecutul marcat de prejudecăţi. Acum suntem mai degrabă orientaţi către fericire (orice forme ar avea ea) şi mai puţin interesaţi de cutume, de “gura lumii” sau de percepţia societăţii.
Există persoane gay în orice societate, în orice cultură, în orice colţ al lumii. De fapt, astfel de persoane au existat dintotdeauna, doar că se ascundeau de ochii lumii care îi condamna.
Ştiinţa a dovedit că nu este nimic bolnăvicios în a fi atras de parteneri de acelaşi sex, psihologii au găsit dovezi variate care fie explică traume din copilărie, fie acceptă hormonii ca pe un impuls, iar Biserica s-a opus şi încă se opune vehement împotriva unei astfel de „anomalii”.
În urmă cu ceva timp, se obişnuia ca orientarea sexuală să fie introdusă la categoria "preferinţe sexuale".
Există, totuşi, o oarecare contradicţie de termeni: orientarea este o înclinaţie, ceva ce ne defineşte deja, în timp ce preferinţa ţine de o alegere conştientă.
Unii spun că a fi gay este un rezultat genetic, biologic, alţii că, de fapt, este un răspuns la experienţele sociale sau altfel spus că este o alegere.
Dincolo de opţiunile critice ale fiecăruia şi mai presus de antipatii sau simpatii, homosexualitatea rămâne cu cea mai importantă incertitudine care, dacă ar fi elucidată, cel mai probabil n-ar mai împărţi lumea în atât de multe tabere: răspunsul la întrebarea: “Aşadar, se nasc oamenii gay sau hetero?”
Studii genetice
O examinare a pedigreeului familiei a descoperit că bărbaţii homosexuali au avut mai multe rude homosexuale de sex masculin prin intermediul liniei materne decât prin linii paterne, sugerând o legătură cu cromozomul X.
Dean Hamer a demonstrat că orientarea sexuală a bărbatului este influenţată de gena Xq28, deşi a fost, de-a lungul timpului, contrazis de încercările altor oameni de ştiinţă.
Acest studiu a evidenţiat şi realitatea conform căreia homosexualitatea se manifestă mai mult în cazul bărbaţilor şi că lipsa sau surplusul hormonului masculin sunt principalele responsabile.
Când Jonathan Marks (un biolog evoluţionist) l-a întrebat pe Hamer ce procent al homosexualităţii a crezut ca a fost explicat prin rezultatele sale, răspunsul lui a fost: "am explicat 5% din homosexualitatea masculină".
Replica lui Marks a fost la fel de interesantă: " Nu există nici o altă ştiinţă decât cea a geneticii comportamentale, în care să poti lăsa 97,5% dintr-un fenomen neexplicat şi sa obţii titluri. "
În acelaşi timp, un studiu nepublicat, de Alan Sanders (Universitatea din Chicago) a coroborat rezulatatele obţinute de toţi cercetătorii, concluzionând că, în cele din urmă, nici o gena sau produsul genei de la regiunea Xq28 nu ar afecta orientarea sexuală.
Hormonii şi sexualitatea
Dintr-o altă perspectivă, dar ducând spre aceeaşi explicaţie genetică, Allan Pose, autorul cărţii "Limbajul trupului", a explicat foarte minuţios cum hormonii sunt responsabili de formarea creierului masculin şi feminin, mai exact cum stabilesc sexualitatea încă din uter.
Embrionul uman pleacă de la un tipar feminin, abia în următoarele opt săptămâni de la naştere embrionul masculin primeşte hormonii numiţi androgeni, oferindu-i creierului configuraţia specifică bărbaţilor.
Astfel, dacă la momentul potrivit cantitatea de hormoni masculini este insuficient primită, băiatul se naşte cu o structură mai mult feminină, devenind, cel mai probabil, homosexual.
Aşadar, un bărbat se poate naşte cu un creier 100% feminin, în ciuda faptului că el are organe genitale masculine şi viceversa fiind la fel de adevărată.
Acelaşi Allan Pose a susţinut cu vehemenţă, în toate interviurile sale, faptul că homosexualitatea este genetică şi, nici pe departe, o opţiune, iar mediul în care persoanele cu pricina sunt crescute este mult prea puţin important.
Nimeni nu îşi alege orientarea şi, implicit nimeni nu o poate schimba, oricât de mult încearcă să-şi inhibe instinctele sau sentimentele.
Experienţe abuzive în copilarie
Nu există dovezi foarte clare în ceea ce priveşte influenţa traumelor din copilărie asupra orientării sexuale, însă s-au conturat câteva statistici care au examinat atent orientarea sexuală în funcţie de istoricul copilăriei: maltratare fizică şi psihică, violenţă în familie, o libertate sexuală anormală.
La nivel teoretic, pare credibil ca un copil ce duce în spate atâtea suferinţe să îşi dea peste cap principiile şi să se raporteze distorsionat la cei din jurul lui. Teoretic...
Pentru că studiile au constatat o prevalenţă de 3 ori mai mare de abuz în copilărie pentru cei care, ulterior, au fost implicati în activităţi homosexuale.
Din moment ce doar 15% dintre homosexuali au experimentat abuzuri în copilărie (în comparaţie cu 5% în rândul heterosexualilor), abuzul nu a putut fi numit un factor major în determinarea homosexualităţii.
Şi totuşi... se învârte
Pentru mulţi explicaţia genetică nu este completă - credinţă susţinută de faptul că există un număr mare de femei şi bărbaţi care îşi schimbă orientarea sexuală pe parcursul vieţii.
Peste un sfert dintre aceşti oameni au renunţat la identitatea lor gay: unii au fost identităţi recuperate heterosexuale, alţii au renunţat la orice tip de etichetare a preferinţelor.
În New York City, procentul care s-a schimbat de la o orientare homosexuală/ bisexuală pentru o orientare heterosexuală a fost de 5% pe o perioada de doar 12 luni, în special în cazul femeilor.
Concluzii
Impresia generală rămâne aceea că homosexualitatea este o chestiune ce ţine de gene, mai degrabă decât de factorii de mediu. Cu toate astea, ne rămân la dispoziţie o sumedenie de studii contradictorii, valorile utilizate în majoritatea cercetărilor fiind aproximative.
În continuare ne vom învârti în jurul dilemei "genetică-hormoni-opţiune-mediul-de-viaţă", totuşi cu o siguranţă: trebuie să punem fericirea noastră înaintea oricăror teorii!
Există persoane gay în orice societate, în orice cultură, în orice colţ al lumii. De fapt, astfel de persoane au existat dintotdeauna, doar că se ascundeau de ochii lumii care îi condamna.
Ştiinţa a dovedit că nu este nimic bolnăvicios în a fi atras de parteneri de acelaşi sex, psihologii au găsit dovezi variate care fie explică traume din copilărie, fie acceptă hormonii ca pe un impuls, iar Biserica s-a opus şi încă se opune vehement împotriva unei astfel de „anomalii”.
În urmă cu ceva timp, se obişnuia ca orientarea sexuală să fie introdusă la categoria "preferinţe sexuale".
Există, totuşi, o oarecare contradicţie de termeni: orientarea este o înclinaţie, ceva ce ne defineşte deja, în timp ce preferinţa ţine de o alegere conştientă.
Unii spun că a fi gay este un rezultat genetic, biologic, alţii că, de fapt, este un răspuns la experienţele sociale sau altfel spus că este o alegere.
Dincolo de opţiunile critice ale fiecăruia şi mai presus de antipatii sau simpatii, homosexualitatea rămâne cu cea mai importantă incertitudine care, dacă ar fi elucidată, cel mai probabil n-ar mai împărţi lumea în atât de multe tabere: răspunsul la întrebarea: “Aşadar, se nasc oamenii gay sau hetero?”
Studii genetice
O examinare a pedigreeului familiei a descoperit că bărbaţii homosexuali au avut mai multe rude homosexuale de sex masculin prin intermediul liniei materne decât prin linii paterne, sugerând o legătură cu cromozomul X.
Dean Hamer a demonstrat că orientarea sexuală a bărbatului este influenţată de gena Xq28, deşi a fost, de-a lungul timpului, contrazis de încercările altor oameni de ştiinţă.
Acest studiu a evidenţiat şi realitatea conform căreia homosexualitatea se manifestă mai mult în cazul bărbaţilor şi că lipsa sau surplusul hormonului masculin sunt principalele responsabile.
Când Jonathan Marks (un biolog evoluţionist) l-a întrebat pe Hamer ce procent al homosexualităţii a crezut ca a fost explicat prin rezultatele sale, răspunsul lui a fost: "am explicat 5% din homosexualitatea masculină".
Replica lui Marks a fost la fel de interesantă: " Nu există nici o altă ştiinţă decât cea a geneticii comportamentale, în care să poti lăsa 97,5% dintr-un fenomen neexplicat şi sa obţii titluri. "
În acelaşi timp, un studiu nepublicat, de Alan Sanders (Universitatea din Chicago) a coroborat rezulatatele obţinute de toţi cercetătorii, concluzionând că, în cele din urmă, nici o gena sau produsul genei de la regiunea Xq28 nu ar afecta orientarea sexuală.
Hormonii şi sexualitatea
Dintr-o altă perspectivă, dar ducând spre aceeaşi explicaţie genetică, Allan Pose, autorul cărţii "Limbajul trupului", a explicat foarte minuţios cum hormonii sunt responsabili de formarea creierului masculin şi feminin, mai exact cum stabilesc sexualitatea încă din uter.
Embrionul uman pleacă de la un tipar feminin, abia în următoarele opt săptămâni de la naştere embrionul masculin primeşte hormonii numiţi androgeni, oferindu-i creierului configuraţia specifică bărbaţilor.
Astfel, dacă la momentul potrivit cantitatea de hormoni masculini este insuficient primită, băiatul se naşte cu o structură mai mult feminină, devenind, cel mai probabil, homosexual.
Aşadar, un bărbat se poate naşte cu un creier 100% feminin, în ciuda faptului că el are organe genitale masculine şi viceversa fiind la fel de adevărată.
Acelaşi Allan Pose a susţinut cu vehemenţă, în toate interviurile sale, faptul că homosexualitatea este genetică şi, nici pe departe, o opţiune, iar mediul în care persoanele cu pricina sunt crescute este mult prea puţin important.
Nimeni nu îşi alege orientarea şi, implicit nimeni nu o poate schimba, oricât de mult încearcă să-şi inhibe instinctele sau sentimentele.
Experienţe abuzive în copilarie
Nu există dovezi foarte clare în ceea ce priveşte influenţa traumelor din copilărie asupra orientării sexuale, însă s-au conturat câteva statistici care au examinat atent orientarea sexuală în funcţie de istoricul copilăriei: maltratare fizică şi psihică, violenţă în familie, o libertate sexuală anormală.
La nivel teoretic, pare credibil ca un copil ce duce în spate atâtea suferinţe să îşi dea peste cap principiile şi să se raporteze distorsionat la cei din jurul lui. Teoretic...
Pentru că studiile au constatat o prevalenţă de 3 ori mai mare de abuz în copilărie pentru cei care, ulterior, au fost implicati în activităţi homosexuale.
Din moment ce doar 15% dintre homosexuali au experimentat abuzuri în copilărie (în comparaţie cu 5% în rândul heterosexualilor), abuzul nu a putut fi numit un factor major în determinarea homosexualităţii.
Şi totuşi... se învârte
Pentru mulţi explicaţia genetică nu este completă - credinţă susţinută de faptul că există un număr mare de femei şi bărbaţi care îşi schimbă orientarea sexuală pe parcursul vieţii.
Peste un sfert dintre aceşti oameni au renunţat la identitatea lor gay: unii au fost identităţi recuperate heterosexuale, alţii au renunţat la orice tip de etichetare a preferinţelor.
În New York City, procentul care s-a schimbat de la o orientare homosexuală/ bisexuală pentru o orientare heterosexuală a fost de 5% pe o perioada de doar 12 luni, în special în cazul femeilor.
Concluzii
Impresia generală rămâne aceea că homosexualitatea este o chestiune ce ţine de gene, mai degrabă decât de factorii de mediu. Cu toate astea, ne rămân la dispoziţie o sumedenie de studii contradictorii, valorile utilizate în majoritatea cercetărilor fiind aproximative.
În continuare ne vom învârti în jurul dilemei "genetică-hormoni-opţiune-mediul-de-viaţă", totuşi cu o siguranţă: trebuie să punem fericirea noastră înaintea oricăror teorii!
