04-07-2013, 10:52 AM
Brașovul ar putea avea pentru prima dată în istorie două echipe în Liga 1. La debutul lui Aurel Țicleanu ca director tehnic, Corona a câștigat în premieră în 2013, chiar în derby-ul pentru promovare, în fața Timișoarei.
Primul gol a venit de abia cu 13 minute înainte de final: șutul lui Coman a fost blocat de Pap, dar Marius Ene, atent, a reluat în poartă. Peste doar cinci minute, brașovenii s-au detașat pe tabelă după autogolul lui Marovic. Gazdele au reacționat, iar Boldea (88) și Dina (89) au fost extrem de periculoși la poarta lui Pap. Boldea a fost cel care a semnat golul de onoare pentru bănățeni în al treilea minut de prelungiri, iar Poli - Corona s-a terminat 1-2.