04-12-2013, 11:50 PM
![[Image: 51865_51865_serena_jelena.jpg]](http://storage01transcoder.rcs-rds.ro/storage/2013/04/07/51865_51865_serena_jelena.jpg)
Serena Williams s-a impus în finala de la Charleston, reușind să o învingă pe sârboiaca Jelena Jankovic, deși aceasta câștigase primul set. Scorul final a fost 3-6, 6-0, 6-2 pentru sportiva din SUA, care a obținut în cele din urmă trofeul.
Serena Williams a revenit după ce a pierdut primul set și a câștigat turneul de la Charleston, învingând-o în finală pe Jelena Jankovic, scor 3-6, 6-0, 6-2. Americanca obține astfel al doilea succes consecutiv în circuitul WTA, după ce săptămâna trecută se impusese la Key Biscayne.
Ocupantă a primului loc în ierarhia mondială, Serena și-a găsit greu ritmul în primul set, în care și-a cedat de două ori serviciul, irosind cinci șanse de break. A fost setul în care a avut procentaj mai slab pe primul serviciu decât oponenta sa, dar totodată și setul care practic a trezit-o.
Asta pentru că în cel de-al doilea n-a avut milă de Jankovic, în față căreia a câștigat trei break-uri și astfel a dus disputa în decisiv. Acolo unde, parcă pentrua confirma forma excelentă pe care o traversează, n-a oferit nicio șansă de break sârboaicei.